Meleșcanu: Dosarul Roșia Montană a fost depus ILEGAL la UNESCO

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a declarat, sâmbătă, la Mamaia, că dosarul Roșia Montană a fost depus ‘ilegal’ la UNESCO, afirmând că nu a fost aprobat de premierul Dacian Cioloș, nici de guvern.

„Vreau să vă informez că dosarul a fost depus ilegal, cum știți cu toții. Deci nu a fost aprobat de premierul Cioloș, nici de guvernul României, a fost trimis de către unul din miniștri. Deci din acest punct de vedere există niște vicii de procedură. Pe fond însă trebuie să vedem cu adevărat ce anume trebuie protejat în zona Roșiei Montane. Eu sunt născut acolo, știu care sunt problemele și mai știu că oamenii au trăit întotdeauna de pe urma mineritului. Nu există alte posibilități de ocupație în zonă. Deci cred că trebuie îmbinată o politică de păstrare a patrimoniului fără exagerări și în același timp care să ne permită să exploatăm resursele pe care le avem”, a spus Meleșcanu.

Ministrul de Externe a mai afirmat, referitor la protestele privind Roșia Montană, că fiecare cetățean are dreptul să-și exprime opinia, dar deciziile trebuie adoptate de Guvern și Parlament.

„Trebuie să înțelegem un lucru: România este o țară democratică, oamenii sunt liberi, dreptul de a protesta este un drept pe care îl are fiecare cetățean, trebuie să ținem cont de faptul că o manifestație reprezintă o opinie a unor oameni pe o temă, că e vorba de Roșia Montană, că e vorba de urși, de orice altceva. Oamenii trebuie să aibă dreptul să-și exprime opinia. Deciziile trebuie să fie adoptate de către Guvern, Parlament unde există o majoritate care își asumă răspunderea pentru guvernarea țării”, a afirmat Meleșcanu, vicepreședinte ALDE, întrebat în legătură cu protestele privind Roșia Montană.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare