Lucrările de modernizare a Secției Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin continuă într-un ritm alert

Lucrările de modernizare a Secției Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin continuă într-un ritm alert atât cât timpul permite.

S-a turnat deja planșeul peste cel de-al doilea corp nou de clădire al secției, prevăzut în proiect.

În paralel, la primul corp nou construit s-a finalizat acoperișul, s-a montat tâmplăria, iar acum se lucrează la izolațiile electrică și termică.

În ceea ce privește clădirea existentă, s-a realizat zona de intrare .

“Prin proiectul implementat de Consiliul Județean Mehedinți și finanțat cu fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Regional și de la bugetul județului, ne propunem ca pacienții să aibă cele mai bune condiții pentru tratament, iar medicii, să își desfășoare activitatea în condiții optime. Schimbăm sistemul de sănătate!Construim pentru sănătatea mehedințenilor!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare