LEGĂTURI PERICULOASE: O firmă cu afaceri cercetate de DNA condusă de un fost consilier al lui Iliescu va face lucrări la Cotroceni

Administraţia Prezidenţială a anunţat că firma care a câştigat licitaţia pentru refacerea sistemului de irigaţii din curtea Palatului Cotroceni este Garden Center Grup, cunoscută pentru contractele cu autorităţi locale, unele dintre ele controversate sau în atenţia DNA.

Potrivit Gândul, firma câştigătoare, Garden Center Grup SRL, este condusă de o fostă consilieră a ex-preşedintelui Ion Iliescu – Iuliana Madlen Lazăr. Lazăr şi partenerul său de afaceri, Ion Olteanu, sunt abonaţi la contractele privind amenajarea spaţiilor verzi şi a mobilierului urban din Bucureşti, dar şi din alte oraşe, cum ar fi Piatra Neamţ, Cluj-Napoca sau Sighişoara, transmite Mediafax.

Firma Garden Center Grup apare şi într-un referat al DNA din aprilie 2015. Procurorii anticorupţie anunţau că viceprimarul oraşului Miercurea Ciuc Szoke Domokos, în calitate de preşedinte al Comisiei de evaluare a ofertelor depuse la o licitaţie organizată de primăria Miercurea Ciuc pentru atribuirea unui contract de lucrări de amenajare zonă verde, în valoare estimată de 1.320.170 lei, a acceptat şi declarat câştigătoare o ofertă neconformă depusă de către S.C. GARDEN CENTER GRUP S.R.L. din Bucureşti, iar ulterior a semnat acte administrative pe baza cărora au fost aprobate decontări ilegale în favoarea firmei, în temeiul unei documentaţii neconforme realităţii care atesta lucrări pentru suprafaţă de teren mai mare decât cea reală.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare