Lactalis, probleme și în România: SALMONELLA

Autoritățile franceze au interzis vânzarea și au cerut retragerea unor formule de lapte praf și produse alimentare pentru copii fabricate de gigantul francez Lactalis, după descoperirea bacteriei salmonella, a anunțat duminică Direcția Generală pentru Concurență, Consum și Combaterea Fraudelor (DGCCRF), transmite Reuters.

Rechemarea vizează produsele exportate în Europa, Africa și Asia, inclusiv către România, China, Taiwan, Pakistan, Afganistan, Irak, Maroc, Liban, Sudan, Serbia, Georgia, Grecia, Haiti, Columbia și Peru.

Compania franceză Lactalis nu a gestionat corespunzător riscul contaminării și i s-a ordonat să efectueze rechemarea produselor și să oprească vânzările și exporturile unor produse alimentare pentru copii fabricate la unitatea sa din Craon, în vestul Franței, din 15 februarie, a informat DGCCRF.

Anunțul vine după ce în 3 decembrie autoritățile franceze au retras trei formule de lapte praf pentru copii, după ce 20 de sugari, toți cu vârsta sub șase luni, au fost infectați cu bacteria salmonella.

Săptămâna aceasta au fost raportate cinci noi cazuri de infecție cu bacteria salmonella.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare