Kadyrov anunță că va „înăbuși” rebeliunea lui Prigojin

Șeful Ceceniei, Ramzan Kadyrov, a spus că luptătorii ceceni „au intrat în zona de tensiune” și „rebeliunea trebuie înăbușită”.

El și-a declarat gata de a „face totul” și a fost bucuros să păstreze „unitatea Rusiei” și să-i protejeze statalitatea. „Rebeliunea trebuie zdrobită, iar dacă acest lucru necesită măsuri dure, atunci suntem gata!” a adăugat şeful Cecenie

Liderul grupării paramilitare Wagner a afirmat că se afla sâmbătă dimineaţa în cartierul general al armatei ruse din oraşul Rostov, un centru-cheie pentru asaltul Rusiei asupra Ucrainei, şi că a preluat controlul asupra unor situri militare, inclusiv asupra unui aerodrom, transmite AFP.

”Suntem în cartierul general, este 07:30 dimineaţa” (04:30 GMT), a declarat Evgheni Prigojin într-o înregistrare video postată pe Telegram. ”Siturile militare din Rostov sunt sub control, inclusiv aerodromul”, a adăugat el, în timp ce bărbaţi în uniformă mergeau în spatele său.

El a dat asigurări că avioanele militare angajate în ofensiva din Ucraina „pleacă normal” de pe aerodrom pentru a îndeplini „sarcini de luptă”, afirmând că „nu există nicio problemă”.

„Principalul punct de comandă funcţionează normal”, a adăugat Prigojin, dând asigurări că „niciun ofiţer” desfăşurat acolo nu a fost suspendat din funcţie.

„Un mare număr de teritorii” cucerite în Ucraina „sunt pierdute” şi „mulţi soldaţi sunt ucişi”, a afirmat el, acuzând încă o dată armata rusă că nu spune adevărul privind situaţia de pe front.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare