Judecătoarea Adriana Stoicescu: Veţi veni din nou la Timişoara, nu-i aşa? Doar noi şi morţii Timişoarei v-am adus unde sunteţi…Cu feţe prefăcut triste, veţi bate Timişoara în lung şi lat. La cimitir, la monument, veţi sta cu mâna la inimă, gândindu-vă că este prea frig pentru paltonul acesta elegant…

de Adriana Stoicescu, judecător Tribunalul Timiș

E decembrie, iar doliul de 31 de ani ne găseşte la fel de buimaci….Veţi veni din nou la Timişoara, nu-i aşa? Doar noi şi morţii Timişoarei v-am adus unde sunteţi…Cu feţe prefăcut triste, veţi bate Timişoara în lung şi lat, prin locurile unde sângele încă strigă a deznădejde şi inutilitate.La cimitir, la monument, veţi sta cu mâna la inimă, gândindu-vă că este prea frig pentru paltonul acesta elegant… când te gândeşti că acasă te aşteaptă coniacul cel bun, de la conul Grigore, de la judeţeana de partid…şi tu stai şi îngheţi ca prostul într-un oraş de provincie…

Căci asta suntem pentru voi, nişte bieţi provinciali, pe spatele cărora v-aţi cocoţat rapid.În timp ce voi făceaţi prima împărţire a caşcavalului, la noi încă se murea.

Când voi vă chinuiaţi să rostiţi împleticit „am învins”, Timişoara îngenunchiată rostea Tatăl Nostru în Piaţa Operei.

Veţi bifa din nou un decembrie în Timişoara, de care să vă folosiţi în campanie.Apoi, veţi pleca grăbiţi spre capitală.

Veţi uita rapid de Timişoara şi morţii ei aşa cum aţi uitat Proclamaţia şi punctul ei 8, fără de care puteţi zburda liberi prin toate cotloanele vieţii publice.

Noi vom rămâne demni aici.Sigur, nu vom merge să bem un vin fiert în Unirii, pentru că ne-aţi interzis.Acolo am fi povestit de Revoluţie şi biserica, despre Poli şi galeria ei.Ne-aţi confiscat şi dreptul de plânge şi de a ne bucura.

Ne-aţi confiscat istoria şi aţi transformat-o în istoria voastră.Fără să înţelegeţi nimic din oraşul ăsta care respiră libertate.Dar niciodată nu ne veţi putea lua imensa, obsedanta,atotcuprinzătoarea dragoste pentru Timişoara

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare