John Kerry: Siria poate fi la câteva săptămâni de o mare tranziție politică

Siria este, poate, la numai „câteva săptămâni” de o mare tranziție politică între regimul de la Damasc și opoziție, a declarat, marți, la Paris, secretarul american de stat, John Kerry, transmite Digi 24.

„Teoretic, suntem la câteva săptămâni de posibilitatea unei mari tranziții în Siria” și „vom menține presiunea în acest proces. Nu vorbim de luni, vorbim de săptămâni, să sperăm”, le-a declarat Kerry jurnaliștilor care îl însoțesc în vizita de la Paris.

„Tot de ceea ce avem nevoie acum este începutul unui proces politic și instalarea unei încetări a focului. Este un pas uriaș”, a adăugat John Kerry. El a făcut aluzie la un text negociat recent la Viena, care prevede o reuniune între regimul lui Bashar al-Assad și membri ai opoziției înainte de 1 ianuarie 2016.

Compromisul semnat sâmbătă la Viena de 20 de puteri, între care Rusia, Statele Unite, Iran, țările arabe și europene prevede o eventuală încetare a focului, alegeri și o nouă Constituție.

John Kerry încurajează totodată Arabia Saudită, care susține unele grupuri ale opoziției siriene, să le reunească sub auspiciile ONU, foarte curând, pentru ca ele să se poată întâlni ulterior cu reprezentanți ai guvernului sirian.

Reuniunea de la Viena, care a dat speranța unei reglementări politice în Siria, nu a ajuns însă la nicio concluzie în privința sorții președintelui sirian Bashar al-Assad. Europenii, arabii și americanii doresc ca el să plece de la putere, rușii și iranienii continuă să-și susțină aliatul. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare