Italia sufocată de migranți: REUNIUNE DE URGENȚĂ DUMINICĂ LA PARIS

Miniștrii de Interne din Franța, Germania și Italia se vor întâlni duminică seara la Paris pentru a discuta despre o „abordare coordonată” în scopul de a ajuta Italia să facă față afluxului de migranți în porturile sale, transmite AFP, citând o sursă apropiată acestui dosar.

La reuniune vor lua parte ministrul francez de Interne, Gérard Collomb, omologii săi italian și german, Marco Minniti și Thomas de Maiziere, precum și comisarul european pentru migrație, Dimitris Avramopoulos.

„Ideea este de a avea o abordare coordonată și concertată asupra fluxurilor migratorii din Mediterana centrală” și de „a vedea cum pot fi ajutați mai bine italienii” înaintea reuniunii informale a miniștrilor de Interne din UE, prevăzută pentru 6 iulie, la Tallin, în Estonia, a adăugat sursa citată.

Italia a ridicat tonul și a amenințat că va bloca intrarea în porturile sale a vaselor sub pavilion străin care transportă migranți salvați din Marea Mediterană, au făcut cunoscut miercuri mai multe media și surse guvernamentale italiene.

„Nu mai putem continua așa”, a afirmat o sursă apropiată executivului, chestionată de AFP, după informații apărute în presa italiană cu privire la o astfel de amenințare.

Potrivit presei, reprezentantul italian pe lângă Uniunea Europeană, Maurizio Massari, s-a întâlnit la Bruxelles cu comisarul european pentru migrație, Dimitris Avramopoulos, și i-a înmânat o scrisoare în care Italia a explicat că, după recentele sosiri masive de migranți pe coastele sale în ultimele zile, „situația a atins limita suportabilului”.

Peste 10.200 de migranți au fost salvați de duminică până marți în largul coastelor Libiei, dintre care 5.000 numai luni, 3.300 duminică și 1.900 marți. Paza italiană de coastă coordonează aceste operațiuni de salvare în Mediterana, dar la care participă, de asemenea, numeroase nave străine, inclusiv închiriate de ONG-uri.

Toți acești migranți sunt transportați ulterior spre porturi italiene unde sunt cazați în centre de primire a căror capacitate este saturată.

„Dacă vom continua cu astfel de cifre, situația va deveni de nesuportat chiar pentru o țară mare și deschisă ca a noastră”, a declarat la Ottawa președintele italian, Sergio Mattarella, citat de presa din peninsulă.

Italia se plânge de mai mulți ani că este lăsată singură în fața crizei migratorii și sosirilor masive de migranți dinspre Libia și a îndemnat la mai multă solidaritate din partea partenerilor săi europeni.

Potrivit Ministerului italian de Interne, peste 73.300 de migranți au sosit pe teritoriul național de la începutul anului, în creștere cu peste 14% în comparație cu aceeași perioadă din 2016.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare