Italia și Franța vor ”coronabonduri”, Germania și Olanda NU

Liderii unui număr de nouă ţări europene, printre care preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul italian Giuseppe Conte, au lansat un apel la emiterea de aşa-numite ”coronabonduri” pentru a crea fonduri importante în condiţiile crizei sanitare implicate de epidemia COVID-19, transmite miercuri AFP conform Agerpres.

‘‘Trebuie să lucrăm la un instrument de debitare comun emis de o instituţie europeană pentru a ridica fonduri pe piaţă, în favoarea tuturor statelor membre, pentru a face faţă pagubelor cauzate de coronavirus”, au subliniat liderii într-o scrisoare adresată miercuri preşedintelui Consiliului European, Charles Michel.

Scrisoarea respectivă este semnată de şefii de stat sau de guvern din Franţa, Italia, Spania, Grecia, Irlanda, Belgia, Luxemburg, Slovenia şi Portugalia.

Propunerea de mutualizare a datoriilor ţărilor europene este solicitată frecvent mai ales de ţările puternic îndatorate din sudul Europei, precum Italia, dar ea a fost respinsă de ţările din nord, precum Germania şi Olanda. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare