Ipoteză: Pilotul MiG 21 LanceR nu a vrut să se catapulteze

Incidentul aviatic de sâmbătă, de la baza Borcea, în care pilotul Florin Rotaru şi-a pierdut viaţa după ce s-a prăbuşit cu un MiG 21 LanceR, s-ar fi putut transforma într-un adevărat dezastru, dacă militarul s-ar fi catapultat la timp, astfel încât să-şi salveze viaţa. Această teorie îi aparţine lui Sorin Stoicescu, fost şef al Aviaţiei Civile din România.

„Piloţii sunt foarte bine instruiţi în astfel de situaţi, iar educaţia lor este foarte strictă. Nu au voie să se catapulteze şi să rişte ca aeronava să ajungă în zona unde se află publicul. Eu presupun că pilotul nu a vrut să se catapulteze, că să evite astfel o tragedie”, a declarat, Agenţiei MEDIAFAX, Sorin Stoicescu.

Potrivit acestuia, la show-urile aviatice există reglementări foarte stricte, prin care avioanele nu pot zbura pe deasupra zonei unde se află publicul, însă, de multe ori, aeronavele, mai ales cele de vânătoare pot ajunge în zonele respective, asta datorită vitezei foarte mari de rulare.

Și senatorul PNL, Marcel Vela, președintele Comisiei de Apărare, susține această variantă.

La fața locului fiind peste 3000 de oameni, pilotul erou Florin Rotaru a făcut tot posibilul să evite pe cei prezenți la aerodrom și s-a prăbușit pe un câmp din apropiere, pierzându-și viața.
Locotenent-comandorul Florin Rotaru, în vârstă de numai 36 de ani, îndeplinea funcția de pilot-șef în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă, Baza 86 Aeriană Fetești. De astăzi, Florin are Porțile Deschise spre Cer, și a ajuns printre îngerii Armatei Române, care si-au pierdut viața în diferite misiuni.Comisia de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Senatul României transmite sincere condoleanțe familiei și este alături de Forțele Aeriene Române și de toți camarazii eroului Florin Rotaru.Dumnezeu să-l odihnească în Pace !, a scris Vela pe facebook.

Reamintim faptul că un aparat de zbor MIG 21 Lancer s-a prăbuşit sâmbătă, între judeţele Ialomiţa şi Călăraşi. Mii de oameni se aflau în zonă şi participau la evenimentele dedicate Zilei Porţilor Deschise, la Baza 86. Pilotul şi-a pierdut viaţa.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare