Ioan Micula: Vom cere statului român despăgubiri de 2,5 miliarde euro dacă aplică decizia CE

Fraţii Micula vor să atace în instanţă, la forurile europene şi naţionale, decizia CE potrivit căreia statul trebuie să recupereze de la ei despăgubirile acordate în urma sistării unui program de susţinere a investiţiilor în zonele defavorizate, considerând-o abuzivă.

„CE nu poate să invalideze un angajament luat de România, pentru că o putere executivă nu poate anula o hotărâre judecătorească. Noi nu am primit nicio înştiinţare de la ei, nici oficială, nici neoficială, dar dacă vom primi o asemenea decizie, o vom contesta”, a declarat Ioan Micula pentru MEDIAFAX.

El spune că, în cazul în care grupul deţinut de el şi fratele său va fi afectat de decizia Comisiei Europene, vor cere în instanţă de la statul român despăgubiri de 2,5 miliarde de euro, cât valorează investiţiile făcute de ei în România.

„România are un angajament ferm prin care se obligă să respecte Tratatul cu Suedia şi convenţia ICSID. Nicio firmă străină nu va mai veni pe teritoriul României dacă nu se respectă convenţia ICSID”, a adăugat omul de afaceri.

Potrivit unui comunicat al CE, în urma unei investigaţii amănunţite, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că suma plătită de România celor doi investitori suedezi drept despăgubire ca urmare a anulării unei scheme de ajutor pentru investiţii încalcă normele UE privind ajutoarele de stat. Beneficiarii trebuie să ramburseze toate sumele deja primite, care sunt echivalente cu cele acordate în cadrul schemei de ajutoare care a fost anulată.

 

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare