Incidente și în suburbiile Parisului

Grupuri de tineri au incendiat tomberoane şi au dat foc artificiilor în mai multe suburbii ale Parisului, relatează marţi mass-media din Franţa despre o nouă noapte de tulburări pe fondul restricţiilor impuse de autorităţi din cauza epidemiei de coronavirus, dar care ameninţă fragila pace socială în zone sărace, informează Reuters conform Agerpres.

Posturile de televiziune BFM TV şi C News au transmis imagini cu artificii lansate în zone precum Villeneuve-La-Garenne, Aulnay-sous-Bois şi Asnieres, în timpul intervenţiei poliţiei anti-revoltă, în timp ce agenţia France Presse a relatat despre incendierea de tomberoane.

Tulburările au izbucnit mai întâi la Villeneuve-La-Garenne, în nordul capitalei, în cursul nopţii de sâmbătă, după ce un motociclist s-a ciocnit cu o maşină de poliţie fără însemne în timpul unei urmăriri.

Bărbatul a trebuit spitalizat pentru tratament, iar poliţia a anunţat că va deschide o anchetă internă cu privire la incident.

Suburbiile cu locuinţe sociale care înconjoară multe oraşe franceze sunt de multă vreme focare de nemulţumire din cauza problemelor sociale şi economice.

În 2005, tulburările s-au întins pe parcursul a trei săptămâni după ce doi tineri au murit în timp ce fugeau de poliţie într-o suburbie din nordul Parisului. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare