Începând cu 15 septembrie, refugiații care intră ilegal în Ungaria vor fi arestați

Premierul ungar Viktor Orban a anunțat vineri că, începând cu data de 15 septembrie, oricine va intra ilegal pe teritoriul Ungariei va fi arestat – el făcând referire în special la refugiații care trec clandestin granița sârbo-ungară – și a criticat Comisia Europeană (CE) pentru intenția de a impune cote obligatorii de refugiați fără consimțământul șefilor de stat din UE, transmite agenția EFE, conform Agerpres.

Tot de pe 15 septembrie intră în vigoare noua lege care pedepsește trecerea ilegală a frontierei ungare cu până la 5 ani de închisoare.

‘Ne aflăm în fața unei rebeliuni’, a declarat Orban după o întâlnire cu președintele grupului parlamentar al Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber. Șeful executivului ungar a menționat că unii refugiați refuză să coopereze cu poliția maghiară, lucru ce este de asemenea ilegal.

El a subliniat că ‘sunt multe de făcut cu privire la criza migratorie și deciziile trebuie luate rapid’ în cadrul Uniunii Europene.

Pe de altă parte, Viktor Orban a precizat că se opune propunerii președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, de a repartiza prin cote obligatorii 160.000 de refugiați între statele membre ale UE, el avertizând că ‘deciziile europene nu se pot lua fără consimțământul șefilor de stat’.

Până acum s-a convenit că nu se vor lua decizii ce afectează întregul continent, iar ceea ce a propus președintele CE contravine acestei înțelegeri, a punctat șeful executivului de la Budapesta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare