Guvernul NU mai condiționează alocația pentru familie de plata taxelor și impozitelor

Acordarea alocației pentru susținerea familiei, de care beneficiază familiile cu venituri reduse care au copii în întreținere, nu va mai fi condiționată de plata impozitelor și taxelor locale pentru bunurile pe care le dețin în proprietate, a stabilit Guvernul marți printr-o ordonanță de urgență.

„Potrivit legislației în vigoare, familiile care beneficiază de alocația de susținere au obligația achitării taxelor și impozitelor locale până la 31 martie a fiecărui an, în caz contrar fiind suspendată plata acesteia. Începând cu aprilie 2016, pentru circa 3.100 de familii beneficiare a fost suspendată plata alocației pentru susținerea familiei din cauza faptului că nu și-au îndeplinit obligația plății impozitelor și taxelor locale. Aceste familii sunt expuse riscului de excluziune socială, considerent pentru care Guvernul a decis să nu mai condiționeze plata acestei alocații pentru susținerea familiei de achitarea impozitelor și taxelor locale”, se arată într-un comunicat al Executivului, remis AGERPRES.

Conform sursei citate, actul normativ adoptat marți mai stabilește că plățile vor fi reluate din oficiu pentru familiile cărora le-a fost sistat acest drept, inclusiv pentru perioada în care alocația pentru susținerea familiei a fost suspendată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare