Grecia a cerut amânarea plăţilor către FMI şi a primit răspuns favorabil

Guvernul Greciei a cerut în mod oficial, joi seară, Fondului Monetar Internaţional (FMI) amânarea până la sfârşitul lunii iunie a ratelor care au scadenţa luna aceasta, primind un răspuns pozitiv, anunţă surse guvernamentale elene citate de site-ul agenţiei AFP, transmite Mediafax.

„Am exploatat o posibilitate prevăzută în contractul cu FMI, iar în acest fel vom avea şi timp pentru negocieri”, a explicat un oficial guvernamental grec.

FMI a confirmat solicitarea din partea Greciei, precizând că s-a stabilit termenul de 30 iunie pentru plata sumei de 1,6 miliarde de euro.

Grecia avertizase miercuri creditorii internaţionali că, în lipsa unui acord rapid, nu va plăti rata de 300 de milioane de euro către Fondul Monetar Internaţional (FMI), scadentă vinery.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare