Germania reactivează termocentralele pe cărbune

Guvernul german a aprobat miercuri reactivarea termocentralelor pe cărbune păstrate în rezervă, ca o soluţie preventivă pentru iarna care vine, relatează agenţia EFE conform Agerpres.

Repunerea în exploatare a acestor termocentrale se va realiza „pentru o perioadă limitată, ca acoperire preventivă pentru iarna următoare”, se arată într-un comunicat al guvernului federal de la Berlin.

Acesta explică faptul că legislaţia actualizată referitoare la folosirea unităţilor producătoare de electricitate menţinute în conservare oferă posibilitatea reactivării lor pentru o perioadă limitată de timp de la începutul lunii octombrie până cel târziu la sfârşitul lunii martie, dar cu condiţia să fie în vigoare nivelul de alertă sau de urgenţă pentru aprovizionarea cu gaz natural.

Termocentralele vor fi reactivate „pentru a economisi gazul în producţia de electricitate şi evitarea astfel a blocajelor în aprovizionarea cu gaz pentru sezonul de încălzire 2023-2024”, mai precizează guvernul german, care asigură „că obiectivul finalizării renunţării progresive la cărbune în mod ideal până în anul 2030 nu va fi afectat, la fel nici obiectivele climatice”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare