Germania prelungește controalele la frontiere până la mijlocul lui februarie 2016

Germania a decis să prelungească până la mijlocul lui februarie 2016 controalele la frontiere din cauza crizei migranților, a anunțat vineri Ministerul de Interne de la Berlin, confirmându-și intenția anunțată deja la sfârșitul lunii octombrie, transmite AFP, conform Agerpres.

‘Având în vedere că nu s-a înregistrat nicio schimbare semnificativă (în afluxul de migranți), controalele la frontiere vor fi prelungite cu trei luni’, cu începere de la 14 noiembrie, ‘de data aceasta pe baza articolelor 23 și 24 din codul frontierelor Schengen’, a comunicat ministerul.

Acesta prevenise la sfârșitul lui octombrie Comisia Europeană despre intenția de a recurge la această măsură dacă valul de migranți spre Germania nu se va reduce.

Berlinul a reintrodus controalele la frontierele țării la mijlocul lui septembrie, prelungindu-le până acum cu câte o lună, conform unei proceduri din codul Schengen.

Din acest moment, Germania se bazează pe alte proceduri excepționale, ce permit suspendarea regulilor de liberă circulație pentru o perioadă de până la doi ani.

Germania se așteaptă la sosirea a până la un milion de solicitanți de azil în cursul lui 2015. Cele mai multe controale sunt desfășurate la granița cu Austria, pe unde tranzitează majoritatea migranților de pe ruta balcanică.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare