George H.W. Bush şi George W. Bush nu vor susţine candidatura lui Donald Trump

Foştii preşedinţi americani George H.W. Bush şi George W. Bush, membri ai Partidului Republican, au anunţat joi că nu vor susţine candidatura lui Donald Trump în scrutinul prezidenţial, informează ABC News, transmite Mediafax.

„Preşedintele George W. Bush nu are niciun plan să participe sau să comenteze campania electorală”, a declarat purtătorul de cuvânt al celui de-al 43-lea preşedinte al Statelor Unite.

„La vârsta de 91 de ani, preşedintele George H.W. Bush este retras din politică. A făcut câteva lucruri pentru a-l ajuta pe Jeb, dar acelea erau excepţiile care confirmau regula”, a afirmat reprezentatul familiei.

Donald Trump va fi, cel mai probabil, candidatul Partidului Republican pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite. Însă candidatura sa riscă să divizeze puternic formaţiunea conservatoare, existând riscul ca mulţi simpatizanţi republicani să nu voteze cu el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare