Geoană a luat un uneperist

Partidul lui Mircea Geoană continuă să strângă adepţi, în ciuda problemelor principalului susţinător, Marian Vanghelie, primarul Sectorului 5 al Capitalei, scrie Replica de Constanța.

După ce senatorul Alexandru Mazăre a anunţat că i se alătură lui Mircea Geoană, un alt parlamentar de Constanţa a făcut pasul: deputatul Andrei Răzvan Condurăţeanu. „Da, m-am alăturat partidului (Partidul Social Românesc – n.r.), construim acest partid, este un partid nou. Am ales să fac parte din PSRO pentru că eu de acolo provin, de la PSD, am fost multă vreme membru al PSD şi cred într-o stângă adevărată”, a declarat, pentru „Replica de Constanța”, Andrei Condurăţeanu.  Vestea l-a luat prin surprindere pe fostul şef pe linie de partid al lui Condurăţeanu. „Parcă se dusese la UNPR… Acum aflu că e la Geoană. Oricum e ultima lui oprire politică. Şi a lui, şi a altora care au dezamăgit, cum este şi cazul lui Marian Vasiliev (senator de Constanţa ales din partea PP-DD, dar care a devenit membru UNPR – n.r.)”, a declarat Gică Slabu, preşedintele PP-DD Constanţa. „Cine auzise de Condurăţeanu? Nimeni, dacă nu făceam campanie. Condurăţeanu junior m-a dezamăgit, taică-su în schimb e un tip despre care am numai cuvinte de laudă”, a mai declarat Gică Slabu. De altfel, a adăugat Slabu, Condurăţeanu a ajuns să candideze la Parlament din partea PP-DD ca urmare a recomandării „lui taică-su, a lui Condurăţeanu senior”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare