Franţa va SUSPENDA Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Franța a avizat Consiliul Europei că măsurile ce decurg din starea de urgență instituită după atacurile teroriste de pe 13 noiembrie ar putea implica suspendarea respectării Convenției Europene a Drepturilor Omului, autoritățile de la Paris invocând chiar o prevedere din această convenție ce permite întreruperea aplicării ei în anumite circumstanțe excepționale, transmite miercuri agenția EFE, conform Agerpres.

‘Contextul internațional și informațiile furnizate de serviciile secrete arată că amenințarea teroristă în Franța va avea un caracter durabil’, se arată într-o notă transmisă de guvernul francez secretariatului general al Consiliului Europei.

Această notă face referire la articolul 15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce menționează posibilitatea unei derogări excepționale privind aplicarea ei în caz de război sau de alt pericol public ce amenință existența unei națiuni.

Totuși, această excepție nu privește și articolele 2, 3, 4 și 7, ce se referă la dreptul la viață, interzicerea torturii, munca forțată sau condamnarea penală atunci când nu există bază legală pentru sancționarea unei infracțiuni.

În cazul unor eventuale plângeri ulterioare unei decizii efective de suspendare a aplicării Convenției, Tribunalul pentru Drepturile Omului de la Strasbourg va trebui să se pronunțe de la caz la caz dacă este vorba despre o încălcare a drepturilor omului ce poate fi sancționată de cele patru articole sus-menționate.

Franța a mai invocat o dată articolul 15 din Convenție în anul 1984, în timpul tulburărilor din Noua Caledonie, unde o mișcare de secesiune a încercat să obțină independența acestui arhipelag din Oceanul Pacific.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare