Fostul șef al ISC Balaban Grăjdan, condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare pentru favorizarea lui Năstase

Balaban Grăjdan, fost șef al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), a fost condamnat marți de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, după ce a emis o adresă prin care arăta că nu există prejudiciu în dosarul „Trofeul calității”, în care era judecat fostul premier Adrian Năstase, transmite Agerpres.

De asemenea, instanța a impus un termen de încercare de 6 ani.

Decizia nu este definitivă.

Potrivit DNA, în 22 mai 2012, Balaban Grăjdan, în calitate de inspector general al ISC, a emis către Înalta Curte de Casație și Justiție o adresă prin care inspectoratul contesta existența prejudiciului în dosarul „Trofeul calității”, în care erau judecați Adrian Năstase, Irina Paula Jianu, Diana Gasparovici, Bogdan Popovici, Marina Popovici și Vasile Mihai Cristian.

„Inculpatul a emis această adresă la numai două zile de la numirea sa în funcție și înainte de preluarea efectivă a atribuțiilor specifice funcției de inspector general ISC. De asemenea, documentul a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale, a normelor interne privind circuitul documentelor și într-un sens contrar intereselor legitime ale ISC. Mai mult, inculpatul Balaban Grăjdan a premeditat săvârșirea infracțiunii, deoarece primele ordine emise de acesta în calitatea sa de inspector general al ISC vizau exclusiv facilitarea transmiterii către instanță a acestei adrese prin care îi favoriza pe inculpații judecați de instanța supremă. Conform documentului semnat de inculpat, în cauza penală respectivă, ISC nu ar fi înregistrat nici un prejudiciu financiar-contabil și nu s-ar fi putut constitui parte civilă în procesul penal, invocând în sprijinul afirmațiilor făcute, printre altele, un Raport al Curții de Conturi pentru anul 2004 care nu există”, susțin procurorii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare