EXPLOZIV: Blaga îi transferă în PNL pe baronii PSD

Victor Mocanu și fiul acestuia, Adrian Mocanu (ambii, deputați PSD) împreună cu Ion Vasile (senator PSD) vor fi instalați în următoarele zile la șefia organizației județene a PNL. Înțelegerea a fost făcută direct la București, în biroul lui Vasile Blaga, rolul cheie în afacere avându-l deputatul buzoian Cezar Preda (PNL, fost PDL), a scris marți pe facebook jurnalistul Robert Turcescu.

CITIȚI ȘI: Vasile Blaga, negocieri cu un interlop din clanul Sportivilor pentru o Primărie din Capitală

Și inpolitics.ro scrie despre acest subiect:

Potrivit unor surse din PNL Buzău, dar și presei locale, în cursul acestei zile va descinde de la București vicepreședintele Teodor Atanasiu, care îl va instala la șefia organizației, peste capul actualei conduceri, pe legendarul baron pesedist Ion Vasile. Considerat cel mai puternic și longeviv baron buzoian de după revoluție, Ion Vasile a plecat acum cîțiva ani la UNPR, apoi a revenit la social-democrați, unde a încercat, zadarnic, să preia puterea în organizația județeană. În consecință, Ion Vasile, puternic susținut de clanul Mocanu, tatăl, Victor, și fiul, Adrian, s-a reorientat spre PNL, după negocieri de taină cu Vasile Blaga și cu Cezar Preda. Încă și mai grav, organizația PNL Buzău apucase, deja, să-și desemneze candidații la Primăria Buzău și, indirect, la Consiliul Județean, (Constantin Ionescu și Caton Mateeșescu) fiind greu de crezut că tripleta Vasile-Mocanu&Mocanu va menține, însă, respectivele candidaturi. Conform aceorași surse, Vasile și cei doi Mocanu vor mai aduce cu sine în PNL și alți membri ai organizațiilor județene ale PSD și UNPR.

Ion Vasile este tatăl lui Marie Jean Ion, jurnalistă răpită în Irak, iar Mocanu tatăl și fiul sunt unii din cei mai cunoscuți baroni ai PSD.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare