Europarlamentarul Motreanu: Noua PAC are obiective de mediu mult mai ambițioase și care stimulează o agricultură durabilă prin recompensarea practicilor prietenoase cu mediul. Din cele cinci eco-scheme alese de România, două vizează bunăstarea animalelor, una este specifică gospodăriilor mici, tradiționale, iar celelalte două prevăd măsuri menite să protejeze biodiversitatea și fertilitatea solului

În acest document se regăsesc criteriile și alocările financiare europene și naționale de care fermierii și mediul rural vor putea beneficia în perioada 2023-2027. Prin Politica Agricolă Comună (PAC) se alocă 15,9 miliarde de euro pentru susținerea agricultorilor români și a unei producții durabile, creșterea competitivității și siguranței alimentare nu doar a României, ci și a Uniunii Europene.Comisia Europeană va emite o primă scrisoare de observații în termen de 3 luni, iar întregul proces de aprobare este estimat la o jumătate de an, a anunțat europarlamentarul PNL Dan Motreanu pe Facebook.

Noua PAC are obiective de mediu mult mai ambițioase și care stimulează o agricultură durabilă prin recompensarea practicilor prietenoase cu mediul. În acest sens, aplicarea de eco-scheme aduce finanțare suplimentară fermierilor interesați.Din cele cinci eco-scheme alese de România, două vizează bunăstarea animalelor, una este specifică gospodăriilor mici, tradiționale, iar celelalte două prevăd măsuri menite să protejeze biodiversitatea și fertilitatea solului.Noua PAC susține întinerirea generaţiilor de fermieri în agricultură, oferind tinerilor fermieri posibilitatea de a beneficia de sprijin financiar de până la 70.000 euro începând cu 2023. Toți fermierii vor avea la dispoziție și un instrument de gestiune a riscurilor privind despăgubirea în cazuri de pierderi ale producției. În grupul PPE, dorim să menținem producția de alimente în Europa. Noua politică agricolă a UE trebuie să ajute fermierii noștri să continue să producă în mod durabil alimente de înaltă calitate, protejând în același timp biodiversitatea, mai spune Motreanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare