Europarlamentarul Dan Motreanu: Plăcinta Dobrogeană urmează să fie recunoscută la nivelul UE ca produs românesc cu indicaţie geografică protejată

Europarlamentarul PNL Dan Motreanu anunţă că plăcinta dobrogeană urmează să fie recunoscută la nivelul UE ca produs românesc cu indicaţie geografică protejată.

”Plăcinta Dobrogeană urmează să fie recunoscută la nivelul UE ca produs românesc cu indicaţie geografică protejată (IGP). Acordul a fost realizat în urma negocierilor dintre România şi Bulgaria, în dialog cu Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DG Agri) din cadrul Comisiei Europene (CE)”, anunţă eurodeputatul pe Facebook.

Potrivit acestuia, ”Bulgaria va avea dreptul de a folosi denumirea doar la nivel local, în regiunea de la sudul judeţului Constanţa, fără recunoaştere IGP. Acordul a fost realizat după doi ani de opoziţie din partea Bulgariei, care a invocat istoria comună a regiunii Dobrogea”.

”Zece produse alimentare româneşti sunt înregistrate în sistemele de calitate europene. Dintre acestea, nouă produse alimentare româneşti sunt înscrise în Registrul european al produselor alimentare cu indicaţie geografică protejată (IGP): Telemeaua de Sibiu, Cârnaţii de Pleşcoi, Scrumbia de Dunăre afumată, Novacul afumat din Ţara Bârsei, Salamul de Sibiu, Magiunul de prune de Topoloveni, Caşcavalul de Săveni, Salata cu icre de ştiucă de Tulcea, Salata tradiţională cu icre de crap. Un produs deţine denumire de origine protejată (DOP) – Telemeaua de Ibăneşti”, mai spune Motreanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare