Europarlamentarii PSD: Comisia Europeană să asigure accesul egal al tuturor statelor Uniunii Europene la instrumentele de redresare post-coronavirus

Europarlamentarii PSD au solicitat, joi, Comisiei Europene să asigure accesul egal al tuturor statelor Uniunii Europene la instrumentele de redresare post-coronavirus.

„Dan Nica, liderul Delegaţiei PSD din Parlamentul European, a anunţat că europarlamentarii Partidului Social Democrat au transmis azi o solicitare preşedintei Comisiei Europene şi comisarilor europeni responsabili pentru economie de a asigura accesul egal al tuturor statelor UE la instrumentele de redresare post-coronavirus. Delegaţia PSD cere Comisiei Europene să aibă în vedere, pentru preconizata revizuire a Regulamentului privind cerinţele de capital din sectorul bancar, măsuri care să garanteze sprijinul financiar necesar atât Zonei Euro, cât şi României şi celorlalte ţări care nu au adoptat încă moneda unică”, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES de PSD.

În scrisoarea adresată preşedintelui CE, Ursula von der Leyen, vicepreşedintelui executiv al Comisiei, Valdis Dombrovskis – responsabil pentru coordonarea domeniului economic, precum şi comisarului Paolo Gentiloni – titular al portofoliului Economiei, cei zece reprezentanţi ai PSD în Parlamentul European atrag atenţia asupra necesităţii ca „toate statele membre ale UE să aibă acces egal la finanţare, pentru a face faţă eficient impactului negativ al crizei COVID-19 asupra economiei, pe baza principiului conform căruia nicio ţară nu va fi lăsată în urmă”.

„Concret, Delegaţia PSD cere ca, la revizuirea Regulamentului privind cerinţele de capital din sectorul bancar (nr. 573/2013), pentru a putea răspunde în mod adecvat consecinţelor economice generate de pandemie, să fie luată în considerare introducerea temporară a unui tratament special al expunerilor pe obligaţiunile guvernamentale, astfel încât România să poată avea acces la oferte de finanţare atractive disponibile pe pieţele euro, la un preţ mai mic şi în condiţii mai bune. Europarlamentarul Dan Nica precizează că un astfel de amendament ar urma să aibă efect aplicabil în perioada imediat următoare, fiind menit, alături de celelalte instrumente europene anticriză adoptate până în prezent, să atenueze cât mai mult impactul pandemiei şi asupra statelor membre din afara Zonei Euro”, se explică în comunicat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare