Europa Liberă: Statul a cheltuit în 5 zile cât vrea să economisească prin ordonanța austerității

Circa 4,5 miliarde de lei au angajat autoritățile publice pentru achiziții, din ziua în care Guvernul a anunțat ordonanța austerității și până azi. Aproape de suma pe care Executivul ar vrea să o economisească. Unele s-au grăbit să lanseze procedurile înainte de adoptarea legii. 

Pe 8 mai, Ministerul Finațelor a publicat proiectul de măsuri care să micșoreze gaura bugetară. Prin el guvernanții interzic anumite categorii de achiziții, angajări și reduc sporurile. Actul normativ a fost adoptat vineri, 12 mai.

Planurile Executivului nu au impresionat autoritățile locale și nici instituțiile publice. Achizițiile au continuat nestingherite de apelul la austeritate. Ba chiar au fost accelerate înaintea adoptării interdicțiilor.

Europa Liberă a analizat achizițiile făcute în cele cinci zile scurse de la anunțarea ordonanței austerității, adică între 8 și 12 mai.

Au fost 9000 de achiziții directe, în valoare de 1.067 de milioane de lei, și 513 licitații lansate, în valoare de 3.355 de milioane de lei, adică 4,4 miliarde de lei.

Puțin sub ce își propune Guvernul să economisească prin proiectul de reducere a cheltuieilor – 5,3 miliarde de lei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare