Erdogan dă ULTIMATUM SUA: Ori Turcia, ori Gullen

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a dat un „ultimatum” Statelor Unite ale Americii, solicitând extrădarea clericului Fethullah Gulen, pe care-l consideră vinovat pentru tentativa de lovitură de stat de la 15 iulie, conform postului CNN transmite Mediafax.

„Mai devreme sau mai târziu SUA va lua o decizie. Ori Turcia, ori Gullen”, a declarat Erdogan.

Turcia îi consideră pe Gullen şi pe susţinătorii săi terorişti. Săptămâna trecută, în cadrul unei întruniri, acesta i-a comparat pe complotiştii tentativei de lovitură de stat cu nişte „terorişti ce purtau uniforme militare”.

Erdogan a declarat că Statele Unite trebuie să aleagă între relaţia cu Turcia şi cea cu Fethullah Gulen, un fost aliat al lui Erdogan care s-a autoexilat în Pennsylvania de zeci de ani, informează agenţia turcă de ştiri Anadolu.

Turcia a cerut extrădarea acestuia, în timp ce Gulen a negat implicarea sa în tentativa de lovitură de stat.

În timp ce relaţiile cu Washingtonul par să se răcească, liderul turc a vizitat săptămâna aceasta Moscova, unde s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin, eveniment ce are rolul de a pune capăt unei perioade tensiontate după ce Turcia a doborât un avion rus în apropiere de graniţa cu Siria, în noiembrie 2015.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare