Ecaterina Andronescu îl critică pe Ponta pentru teza de doctorat: Nu a respectat regulile

Fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu a declarat, duminică, la Digi 24, că Victor Ponta nu a respectat regulile privind bibliografia în teza sa de doctorat, pentru că nu a citat fiecare referinţă folosită în pagină, ci a prezentat doar la final o listă cu sursele pe care le-a folosit, însă nu a făcut aprecieri pe tema plagiatului, transmite news.ro.

„Teza de doctorat este scrisă – a fost o chestiune pe care am vrut s-o clarific eu pentru mine – pe un subiect de interes la vremea respectivă, Curtea Penală Internaţională. Teza este scrisă din documentele cu care domnul Ponta, în calitatea domniei sale de delegat al României. (…) La bibliografie, primul lucru pe care noi îl învăţăm pe studenţii noştri este să redacteze în text referinţele bibliografice. Ai scos o idee, pui la sfârşitul frazei care este referinţa”, a spus senatorul PSD.

Ea a explicat că Victor Ponta nu a respectat această regulă.

„În teza domnului Ponta nu există această menţiune în text. Există o listă cu referinţele bibliografice plasată doar la sfârşitul tezei. I-am spus şi atunci că după părerea mea trebuia să redacteze bibliografia aşa cum sunt regulile de scriere a acestei bibliografii”, a explicat ea.

Ecaterina Andronescu nu a dorit să discute însă despre acuzaţiile de plagiat, spunând că, în acest moment, verdictul nu este final.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare