După concedierile din IT, urmează inginerii in special din auto: Renault dă afară 2400 de ingineri

După boomul angajărilor din pan­demie, programatorii şi IT-iştii se con­fruntă din 2022 cu un val prelun­git de disponibilizări. Pandemia a de­clanşat un val masiv de angajări, iar acum are loc o resetare postpan­demică. În ultima vreme şi inginerii par să se confrunte cu o tendinţă similară, tot mai multe companii, în principal din sectorul auto, anunţând disponibilizări pe acest segment, transmite ZF.

Constructorul auto francez Re­nault a anunţat eliminarea a până la 2.400 de poziţii de inginer în con­diţiile în care compania încearcă să recupereze teren în faţa maşinilor electrice chinezeşti din punct de vedere al preţurilor şi vitezei de producţie, scrie Deutsche Welle.

Numărul de ingineri din cadrul companiei va fi redus cu 15%-20% în următorii doi ani. Acest lucru în­seam­nă că până la 2.400 din cei 12.000 de ingineri care lucrează în prezent pentru Renault vor fi nevoiţi să plece.

Stellantis va elimina la rândul său 650 de poziţii de inginer la sediul Opel din Russelsheim, Germania, în­sem­nând aproape 40% din numărul total de ingineri care lucrează acolo, în contextul în care constructorul auto îşi restructurează operaţiunile europene de dezvoltare.

Restructurarea reduce şi mai mult rolul strategic al Germaniei în cadrul Stellantis chiar în condiţiile în care constructorul auto îşi extinde reţeaua globală de R&D.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare