Dragnea: Să declanșăm alegeri anticipate, este singura variantă posibilă

O moțiune de cenzură implică sigur alegeri anticipate, iar social-democrații evaluează acest lucru, a afirmat președintele PSD, Liviu Dragnea, la România TV.

„Singurul lucru pe care îl putem face — și asta analizăm zilele astea — să declanșăm alegeri anticipate. Este singura variantă posibilă ținând cont de conjunctura reală din țară. Deci, eu sunt sigur că, dacă dăm guvernul jos și mergem cu o propunere la Cotroceni, vom ajunge la anticipate, pentru că ne va face niște propuneri pe care le vom pica și vom ajunge la alegeri anticipate. Acum evaluăm, în aceste zile, dacă această variantă riscă să destabilizeze România, pentru că cel mai important pentru noi, cei care trebuie să decidem lucrul acesta, este ca România să nu intre în instabilitate. Din momentul acela, avem de pierdut toți și atunci n-o să mai vină nimeni la televizor și o să-mi spună că am făcut bine, toată lumea o să ne ia cu pietre. Dar nu asta e important, ci să nu aruncăm țara într-o aventură. Asta facem, dar nici nu mai pot în fiecare zi să spun de ce ne gândim la asta — și chiar ne gândim cu seriozitate. Și mie mi-ar fi ușor să spun, ca și alții, ‘vrem moțiune de cenzură’, dar, în momentul în care ai rostit-o, trebuie să se întâmple. Din acel moment intrăm într-o aventură pe care nu o mai controlăm noi, efectiv. Ceea ce va propune președintele Iohannis nu va fi acceptat de noi pentru că, dacă intrăm pe drumul ăsta, înseamnă că noi invalidăm ceea ce a propus. Dacă va veni iar cu Dacian Cioloș, ceea ce e foarte posibil, dacă va veni cu un alt tehnocrat celebru, extraordinar, de nu știu unde, noi să respingem”, a adăugat președintele PSD.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare