Dragnea, despre votul senatorilor PSD în cazurile Șova și Vâlcov: Fiecare va vota cum crede, nu putem sta cu pistolul la tâmplă

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea a declarat, duminică, la Antena 3, despre modul în care va vota PSD în cazul cererii pentru arestarea lui Dan Şova, la Senat, că s-a adoptat o rezoluţie, dar că ”nu pot sta cu pistolul la tâmpla fiecărui parlamentar”, iar fiecare va vota cum crede, transmite Mediafax.

Dragnea a afirmat că PSD a adoptat rezoluţia prin care interzice ocuparea funcţiilor politice sau demnităţilor publice numite de către membrii de partid aflaţi în diferite stadii de cercetare penală sau care sunt condamnaţi pentru cazuri de corupţie şi a precizat că formaţiunea ”nu se opune solicitărilor venite de la Parchete”.

”În schimb, nu putem sta cu pistolul la tâmplă, la fiecare parlamentar. Fiecare va vota cum crede, nu pot să dau eu un pronostic, acum”, a spus Dragnea la Antena 3.

El a ţinut să menţioneze că în comisia juridică din Senat s-a dat aviz favorabil pentru arestarea lui Dan Şova, votul fiind unul strâns ( şase voturi în favoarea cererii de arestare şi cinci voturi împotrivă, nr).”Vom vedea, săptămâna asta. Este un moment dificil, este un moment delicat pentru PSD ca şi pentru PSD”. a mai afirmat Dragnea.

El a continuat: ”Ce pot să mai spun în plus, îmi pare rău şi pentru Dan Şova şi pentru Darius Vâlcov”.

Comisia juridică a Senatului a votat favorabil, miercuri, cu şase voturi pentru şi cinci voturi împotrivă, cererea DNA privind reţinerea şi arestarea senatorului Dan Şova.

Potrivit Regulamentului Senatului, în cazul senatorului Dan Şova, termenul în care plenul trebuie să dea votul final este de cinci zile de la primirea raportului de la comisia juridică.

Luni, Biroul Permanent al Senatului va lua în discuţie raportul favorabil al comisiei juridice, şi va stabili când va fi votul în plen.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare