DOUĂ SENSURI GIRATORII SE VOR CONSTRUI PE DJ 562A,ÎN JIANA ȘI VÂNJULEȚ

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a avut astăzi o întâlnire de lucru cu proiectantul și reprezentanții constructorului pentru Lotul 1 al proiectului care vizează reabilitarea/modernizarea a 112 km drumuri județene, derulat de Consiliul Județean Mehedinți, cu fonduri europene, prin Programului Operațional Regional 2014-2020. 

Discuțiile au avut loc pe teren, în prezența primarilor din Jiana și Vânjuleț și au vizat construirea a două sensuri giratorii de-a lungul DJ 562, la intersecția cu DJ 606, pe raza comunei Jiana și la intersecția cu DC 118A, în Vânjuleț, clasificat recent ca și drum județean.

“Am luat decizia înființării de sensuri giratorii, în urma unor discuții cu primarii celor două comune, întrucât sunt intersecții foarte aglomerate ale drumului județean 562A. Totodată, sensurile giratorii reprezintă cea mai bună măsură de a fluidiza circulația rutieră pentru siguranța participanților la trafic, iar astăzi am discutat parametrii tehnici ai acestor investiții, urmând să actualizăm documentația proiectului pentru implementarea investițiilor. De asemenea, împreună cu echipa constructorului și proiectantul, am mers în comuna Pătulele, unde am discutat cu domnul primar detaliile pentru o cât mai bună implementare a proiectului de reabilitare a celui mai important drum județean din comună.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Între timp, constructorul este pe ultima sută de metri cu asfaltarea celor 4,2 km ai DJ 562A, de la intrarea în localitatea Cioroboreni dinspre Pătulele, până la intersecția cu DJ 606, așa cum a promis la începutul acestei săptămâni.

Lotul 1 al proiectului cuprinde DJ 562A, pe o lungime de aproape 26 kilometri ce traversează zona Gruia (intersecția cu DN 56C) – Pătulele – Cioroboreni –  Vânjuleț – Rogova (intersecția cu DN 56A).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare