Dodon încântat de victoria lui Viktor Orban

Președintele Republicii Moldova, Igor Orban, a postat pe rețelele de socializare un mesaj prin care îl felicită pe premierul ungar, Victor Orban, cu victoria obținută duminică în alegerile parlamentare, transmite Sputnik.

„Adresez cele mai sincere felicitări domnului Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, partidului Fidesz pe care îl conduce, dar și întregului popor ungar pentru victoria remarcabilă în cadrul alegerilor parlamentare de ieri!”, scrie Igor Dodon pe Facebook și Instagram.

„Este o dovadă a încrederii depline a cetățenilor din Ungaria în politicile promovate de domnul Orban, care urmăresc apărarea și promovarea intereselor naționale ale statului!”, a menționat șeful statului.

„Îi doresc succes și noi realizări în continuare domnului Orban și partidului al cărui președinte este în beneficiul Ungariei și al poporului ungar!”, mai spus Dodon.

În final el a ținut să amintească că are o relație personală bună cu premierul ungar.

„Avem relații bune personale cu domnul prim-ministru și, așa cum am spus-o anterior, voi face totul pentru ca relațiile dintre Republica Moldova și Ungaria să înregistreze o dinamică pozitivă în toate domeniile de interes comun”, a mai scris președintele Igor Dodon.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare