Doar 4 dintre cei 17 pasageri ai microbuzului cu infectatul de coronavirus din Galați au fost identificați

Doar patru dintre cei 17 pasageri ai microbuzului în care a călătorit bărbatul de 72 de ani din Galaţi, confirmat cu coronavirus, au fost identificaţi în cadrul anchetei epidemiologice derulate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP), a declarat, duminică, prefectul Lucian Avrămescu.

Microbuzul a făcut o oprire, iar din el au coborât pasageri şi la Brăila, a precizat prefectul judeţului Galaţi. Autorităţile le cer gălăţenilor, dar şi brăilenilor, să apeleze numărul de urgenţă al DSP Galaţi 0744630508, dacă au date despre persoanele care au călătorit cu microbuzul B-83-ZAD, care a plecat pe 29 februarie, la ora 12,15, din Gara de Nord Bucureşti, pe ruta Bucureşti-Urziceni-Buzău-Brăila-Galaţi.

De asemenea, pentru că nu au fost identificate toate persoanele cu care a intrat în contact bătrânul de 72 de ani, DSP Galaţi a decis suspendarea oricăror activităţi cu public, indiferent de numărul de persoane. Astfel, pe lângă spectacolul „Mamma Mia”, programat să aibă loc la Sala Sporturilor în această seară, au fost suspendate toate spectacolele de teatru din această perioadă.

Totodată, prefectul Gabriel Avrămescu a anunţat că, începând de luni, medicii DSP Galaţi, depăşiţi numeric de cei circa 700 de gălăţeni aflaţi în autoizolare la domiciliu, vor fi ajutaţi de voluntarii organizaţiei Urban Volunteer Search And Rescue (UVSAR).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare