Digitalizarea ar putea crește PIB-ul cu 5-7 %

Digitalizarea trebuie să devină un proiect de ţară şi poate genera o creştere a Produsului Intern Brut /PIB/ al României de 5-7 %, a declarat preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, în mesajul transmis participanţilor la conferinţa ‘The Experience of Automation’, dedicată automatizării documentelor şi noului regulament european privind protecţia datelor personale GDPR.

Digitalizarea reprezintă o revoluţie calitativă a datelor şi un proces profund de debirocratizare, a subliniat preşedintele CNIPMMR.

Din 25 mai 2018 se vor produce schimbări importante în legislaţia privind protecţia datelor personale în Europa, odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) 679/2016, cunoscut drept Regulamentul General privind Protecţia Datelor Personale GDPR, care poate aduce pe de o parte amenzi mari pentru organizaţiile care nu se conformează, dar, pe de altă parte, pot face diferenţa pe viitor între companiile cu număr mare de clienţi.

La baza regulamentului a stat realitatea volumului foarte mare de date existente – statistic, la nivelul anului 2010, în Europa era înregistrat un volum de 2 ZB de metadate (1 zetabyte ZB înseamnă 1.000 de miliarde de gigabytes GB – n.a.), iar pentru anul 2020 este preconizat un volum de 40 de ZB, o creştere exponenţială, a declarat Doru Vîjîianu, directorul general al companiei Zipper România, companie specializată în managementul documentelor şi tratarea datelor.

În Europa, valoarea datelor existente cu caracter personal este evaluată la un trilion de euro, iar global la trei trilioane de euro, în condiţiile în care, pentru comparaţie, PIB-ul Europei este de 20 de trilioane de euro, a menţionat Vîjîianu.

Compania Zipper prelucrează anual un miliard de metadate şi lucrează în special pentru companii mari din domeniul bancar, telecomunicaţii, utilităţi. Soluţiile Zipper de managementul documentelor se adresează de asemenea companiilor din domeniul colectării creanţelor, service centere, industrii – auto, panificaţie, unde multitudinea datelor şi documentelor nestructurate creează uriaşe probleme operaţionale, a precizat Florin Boboc, director de vânzări  Zipper.

Prin automatizare putem creşte cu 300% eficienţa personalului, prin utilizarea acestor soluţii. Reducem cu peste 50% timpul de  procesare a documentelor, în special documentele semistructurate şi cele nestructurate, reducem cu până la 90% procesarea manuală a datelor, oferim acces rapid şi controlat la documente în orice moment din orice loc şi oferim o economie substanţială asupra bugetului”, a afirmat Florin Boboc.

 

Referitor la implementare, el a menţionat că 40 de milioane de documente şi 22 milioane de metadate au fost implementate şi finalizate în opt luni.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare