Deputatul PSD Victor Roman a deschis gura o singură dată în Parlament, la jurământ, dar s-a lipit de contracte de peste 10 milioane euro cu statul

Deputatul PSD de Vrancea, Victor Roman, aflat la primul mandat, este unul dintre parlamentarii cel mai puţin activi din politica românească. În cei trei ani de când ocupă această demnitate, Victor Roman nu a luat decât o singură dată cuvântul în plen, şi atunci dintr-o obligaţie constituţională, când a depus jurământul de credinţă. Ca şi membru al comisiei juridice din Camera Deputaţilor, “s-a remarcat” printr-o iniţiativă care a scandalizat opinia publică, privind modificarea Codului Penal în sensul de a permite parlamentarilor să-şi angajeze rude, propunere care nu s-a mai concretizat, scrie adevarul.ro.

Firma SC Roman Impex Prest SRL, unde deputatul este acţionar, a încheiat în anul 2014 nu mai puţin de 17 contracte cu primării din judeţele Vrancea şi Bacău,toate atribuite prin cerere de oferte.

Contractele însumează o valoare de 45.231.320 de lei, adică mai mult de zece milioane de euro.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare