Deputat PSD, răspuns pentru Kovesi

România are nevoie de legi corecte şi coerente, iar lupta anticorupţie trebuie să continue, declară la RFI vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Florin Iordache. El îi răspunde astfel procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, care spunea la Pro TV că anchetele din ultima perioadă au produs „o oarecare panică în rândul clasei politice”, fapt ce a dus la încercarea de a limita atribuţiile procurorilor, făcând referire la proiectele de modificare a Codului Penal.

Florin Iordache o contrazice pe şefa DNA: „Eu nu am văzut panică, cel puţin în Parlament, între colegi, nu am văzut panică. Cred că avem nevoie de nişte legi corecte, nişte legi coerente, în concordanţă cu legislaţia internaţională, iar lupta anticorupţie trebuie să continue”.

Plenul Senatului a adoptat pe 11 mai un amendament la Codul Penal şi cel de Procedură Penală, prin care „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice”, înlocuind sintagma de „suspiciuni rezonabile” din actuala lege. Proiectul va ajunge în dezbaterea Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Între timp, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat într-un interviu acordat televiziunii publice germane ARD că se gândeşte foarte serios să atace la Curtea Constituţională modificările făcute de Parlament, în ultima perioadă, Codului Penal şi celui de Procedură Penală.

Florin Iordache spune că nu ştie ce este neconstituţional în acea lege: „Să vedem ce atacă, pentru că deocamdată, acele modificări au trecut prin Senat, unde a fost o largă majoritate, 90 la 20, deci iată că au votat acolo reprezentanţi ai tuturor formaţiunilor politice. Urmează ca acea lege să vină în Camera Deputaţilor şi abia apoi putem discuta despre o lege trimisă la promulgare să fie atacată la Curtea Constituţională. Dar nu ştiu ce este neconstituţional în acea lege”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare