Deputat PNL critică legea votului prin corespondență

Unele aspecte ale legii votului prin corespondenţă sunt nesatisfăcătoare, spune la RFI deputatul Theodor Paleologu. El precizează totuşi că va vota documentul, pentru că „e un progres faţă de starea actuală”.

Conducerea Camerei Deputaţilor a hotărât discutarea proiectului privind votul prin corespondenţă în procedură de urgenţă, astfel încât comisiile vor dezbate legea marţi, iar miercuri, 28 octombrie, legea va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Theodor Paleologu declară că va vota documentul: „Evident că voi vota pentru, dar textul e insuficient. Sunt anumite prevederi concrete cu care nu sunt de acord, care îngreunează exercitarea dreptului de vot de către românii din afară, pentru că e vorba de cei care au domiciliul acolo. Nu toţi au domiciliul, nu sunt înregistraţi ca fiind domiciliaţi în respectiva ţară. Deci sunt unele detalii ale legii, care mie mi se par nesatisfăcătoare, dar evident că voi vota, pentru că e un pas înainte, chiar dacă nu suficient, din punctul meu de vedere. Tot vor fi cozi la ambasade, asta e clar, pentru că nu acoperă toate situaţiile românilor din afară”.

Unii analişti au declarat că legea creează discriminări între românii din străinătate şi cei din ţară. Deputatul Theodor Paleologu este de acord: „Asta e o foarte bună observaţie, într-adevăr şi mă gândesc în special la persoane care deşi stau în România, poate nu pot fi prezente în ziua votului acolo unde sunt domiciliate sau persoane care au o boală sau nu pot ieşi din casă, lucruri de genul acesta. E o remarcă justă, dar asta nu înseamnă că nu o să votez legea, pentru că e totuşi un progres faţă de starea actuală”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare