Deputat PMP: 5 miliarde de euro din cele 80 de la UE pentru construirea Autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş

Viceliderul deputaţilor PMP Petru Movilă a transmis o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Ludovic Orban prin care le cere ca, din suma de aproape 80 de miliarde alocată României şi anunţată de şeful statului după summitul UE, cinci miliarde euro să fie folosite pentru construirea Autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş, transmite news.ro.

„Au trecut prea mulţi ani de amânări, de amăgiri şi de promisiuni  nefondate. Regiunea Moldovei şi Iaşul, au nevoie de autostradă ca de aer. Pandemia de coronavirus ne-a afectat foarte tare, iar investiţia înseamnă locuri de muncă, atragerea de investitori şi posibilităţi noi de dezvoltare. Fac apel la toată clasa politică locală să înţeleagă că acum este momentul să acţionăm împreună. Nu este cazul să se întâmple ca în celelalte dăţi, când apelurile mele au rămas fără niciun răspuns. Dacă ratăm şi această oportunitate, nu se ştie care va fi parcursul construcţiei Autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş”, a conchis Movilă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare