De azi este considerată amenințare la adresa siguranței naționale ORICE INACȚIUNE care lezează resursele economice strategice ale României

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea  care consideră amenințare la adresa siguranței naționale orice acțiune sau inacțiune care lezează resursele economice strategice ale României. 

De altfel în Strategia de securitate națională mai multe domenii sunt considerate de siguranță națională, printre care inclusiv cultura.

Senatul a adoptat, pe 14 decembrie anul trecut, propunerea legislativă care completează Legea nr. 51/1991 în sensul că este considerată amenințare la adresa siguranței naționale orice acțiune sau inacțiune care lezează resursele economice strategice ale României.

Prin propunerea legislativă a PNL, amendată în comisiile de specialitate, prevede completarea articolului 3 al Legii privind siguranța națională cu litera m), potrivit căreia: „orice acțiuni sau inacțiuni care lezează interesele economice strategice ale României, cele care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondului forestier, cinegetic și piscicol, apelor și altor asemenea resurse, precum și monopolizarea ori blocarea accesului la acestea, cu consecințe la nivel național sau regional”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare