Daea: Prețurile produselor alimentare „sunt mai mici peste tot”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat, marţi seara, că preţurile produselor alimentare sunt în prezent mai mici în comparaţie cu cele de anul trecut şi a adăugat că obiectivul său, dar şi al fermierilor, este de a face faţă schimbărilor climatice în aşa fel încât „să producem cât mai mult şi de bună calitate”.

„Este un obiectiv măreţ şi e bine că Banca Naţională ia acest obiectiv (menţinerea preţurilor de consum – n. r.) ca politică în domeniu. Dumnealui (guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu – n. r.) se luptă cu preţurile, eu mă lupt cu factorii climatici, iar fermierii la fel, pentru a face faţă acestor situaţii date de vreme, de schimbările climatice, în aşa fel încât să producem cât mai mult şi de bună calitate, pentru a acoperi pe piaţă ceea ce consumatorul doreşte. Ştim însă că pe piaţă, prin cerere şi ofertă, se stabilesc preţurile la diferite produse”, a declarat ministrul Agriculturii, într-o intervenţie telefonică la România TV.

Daea a precizat că urmăreşte zi de zi preţurile produselor alimentare la nivelul întregii ţări şi ele „sunt mai mici peste tot”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare