Cristiana Anghel: Charlie Hebdo, o blasfemie

Senatoarea PC Cristiana Anghel face „precizări” cu privire la afirmaţiile sale privind atacul de la Paris. „Să-i văd pe toţi cei care s-au solidarizat cum vor percuta când nu vor mai avea niciun fel de intimidate prin repunerea pe tapet a legii big brather (sic!)”.
„PRECIZARE la „JE NE SUIS PAS CHARLIE”

Deplâng în primul rând moartea cetăţenilor nevinovaţi, omorâţi la Paris. (Unii ar spune că au fost victime colaterale – Doamne!!!!)

Îmi pare rău că au fost executaţi ziariştii. Nu asasinatul este calea…

Dar niciodată nu voi dori şi nici nu voi putea să fiu ca ei.

Aceasta este una dintre „caricaturi”. (Cer iertare că mi-am permis să o postez. O fac doar pentru a argumenta refuzul meu de a fi Charlie…)

Eu sunt creştină. Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Sfânta Treime. Dacă blasfemia aceasta reprezintă dreptul la liberă exprimare, atunci repet: dreptul la liberă exprimare nu este un drept absolut! (Şi Constituţia noastră zice la fel!)

PS Să-i văd pe toţi cei care s-au solidarizat cum vor percuta când nu vor mai avea niciun fel de intimidate prin repunerea pe tapet a legii big brather (sic!). Da-i, Doamne, românului, mintea de pe urmă!”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare