Cresc prețurile la carne și pâine

Pierderile suferite de agricultorii români vor fi ”plătite” de consumatori în doar câteva luni. O spun marii fermieri, care estimează că primele scumpiri vor fi simțite la raft în ianuarie-februarie 2021. Aceștia preconizează că prețurile la pâine și carne vor crește  în momentul în care marii procesatori vor fi nevoiți, la rândul lor, să achiziționeze materie primă cu sume mult mai mari decât până acum. Este practic, un lanț, determinat de producțiile foarte mici la cereale înregistrate în 2020, seceta fiind cauza, transmite Profit.ro. 

Scumpirile vor fi în lanț și vor porni de la prețul cerealelor. Pe măsură ce procesatorii vor achiziționa grâu și porumb la prețuri mari, vor crește și prețurile produselor finite, cele care ajung pe masa consumatorilor. ”Prețul la cereale a crescut în această perioadă, atât la grâu, cât și la porumb. Dacă facem referire la grâu, prețul crescut se va găsi, într-un final, și în prețul pâinii. La porumb, prețul crescut se va regăsi în prețul cărnii de pasăre, de porc. Deci, toate aceste creșteri se vor regăsi într-un final și la raft. Probabil în prima parte a anului, februarie – martie, când marii procesatori vor trebui să achiziționeze cereale la aceste prețuri crescute”, a explicat Alecu Valeriu, fermier.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare