Comisie parlamentară pentru achizițiile făcute de Guvern în timpul stării de urgență

Social-democraţii vor iniţia, imediat după încetarea stării de urgenţă, o comisie parlamentară de anchetă care să verifice toate achiziţiile făcute de Guvern în perioada crizei create de pandemia cu coronavirus, a declarat, luni, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis.

„Vă asigur că, imediat ce starea de urgenţă se va încheia, în Parlamentul României vom iniţia constituirea unei comisii de anchetă care să verifice toate achiziţie publice făcute de guvernul PNL în această perioadă, începând cu cazul de la Giurgiu – unde o firmă, un butic practic, a vândut produse sanitare în valoare de peste 12 milioane de lei, şi continuând cu alte achiziţii suspecte. Toate aceste lucruri vor fi detaliate în comisia de anchetă din Parlamentul României şi vom trimite către organele abilitate toate sesizările făcute”, a precizat Simonis la Parlament.

El a argumentat că PSD „nu va permite sub nicio formă ca, în timp ce românii sunt în dificultăţi economice serioase, în timp ce mor din cauza acestui blestemat de virus, unii să se înfrupte şi să fure din banii românilor, în speţă Guvernul”.

„Prin urmare, vom fi extrem de eficienţi şi de agresivi cu privire la audierile din aceste comisii, imediat ce starea de urgenţă se va încheia”, a adăugat liderul deputaţilor PSD. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare