#Colectiv/ Senatorii vor decide săptămâna viitoare dacă înfiinţează o subcomisie

Cererea senatorului ALDE Dian Popescu de înfiinţare a unei subcomisii care să verifice dacă instituţiile cu atribuţii în domeniu şi-au făcut „datoria” în cazul incendiului Colectiv va fi discutată în perioada 25-30 ianuarie, a declarat, luni,preşedintele Comisiei de apărare, senatorul Marius Obreja.

„Cererea depusă de domnul senator Dian Popescu este la comisie. În perioada 25-30 ianuarie, Comisia de Apărare are activitate administrativă şi, dacă avem cvorum, vom programa cel puţin o şedinţă de comisie. (…) Cererea va fi tratată cu toată responsabilitatea”, a declarat preşedintele Comisiei de apărare, senatorul PNL Marius Obreja.

Preşedintele Comisiei de Apărare din Senat a spus că vor fi cerute informaţii suplimentare instituţiilor statutlui cu privire la incendiul din clubul Colectiv, adăugând că „speţa este încărcată de emoţii”.

„Vom cere informaţii suplimentare de la instituţiile statului. Vom fugi cât vom putea de mult de emoţii şi vom rămâne în zona interesului”, a răspuns Marius Obreja, întrebat dacă va cere informaţii suplimentare instituţiilor statului în vederea luării unei decizii în cadrul Comisiei de Apărare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare