Ciucă, despre iniţiativa privind neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei: Aproximativ un milion de beneficiari s-ar încadra între 2.000 şi 3.000 de lei şi am vrut să discutăm această măsură în coaliţie

Preşedintele PNL şi al Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă că de o eventuală adoptare a unei decizii legislative privind netaxarea pensiilor mai mici de 3.000 de lei ar beneficia aproximativ un milion de pensionari, iar impactul bugetar al unei astfel de măsuri este de aproximativ 152 de milioane de lei lunar.

”Practic, discutăm de aproximativ un milion de beneficiari care s-ar încadra între pragul de 2.000 şi 3.000 de lei şi am vrut să discutăm această măsură în coaliţie. De aici a şi apărut în spaţiul public şi eu nu cred că oamenii trebuie să fie amăgiţi în vreun fel, în special pe acest subiect. Discuţia a fost cu premierul, cu toţi ceilalţi membri din conducerea celor două partide şi ne-am uitat, bineînţeles, la impact. Impactul este de aproximativ 152 de milioane de lei pe lună. Ca atare, în situaţia în care vom ajunge să dispunem de aceste resurse financiare, poate fi o măsură care să vină în sprijinul oamenilor care au pensii până în 3.000 de lei. Dar, în acest moment, este bine să clarificăm acest subiect, pentru că despre asta este vorba, ne dorim foarte mult să facem în aşa fel încât să putem să asigurăm pensii mai mari, salarii mai mari”, a afirmat Nicolae Ciucă, marţi seară, la Antena 3.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare