Ciolacu, întrebat când se va resimţi plafonarea preţurilor la produsele de bază: Sunt ferm convins că din luna august

Premierul Marcel Ciolacu a precizat, marţi seară, că preţul la anumite produse de bază, în România, este mai mare decât în Germania şi a subliniat că din luna august se vor vedea efectele ordonanţei privind plafonarea.

”O să reuşim pentru că de această dată avem parteneri şi le mulţumesc încă o dată marilor retaileri care s-au angajat în acest parteneriat cu Guvernul României. Avem şi procesatorii, şi producătorii, şi distribuitorii. Trebuie să reuşim acest pariu. Nu putem în continuare să ne facem că nu vedem că anumite preţuri la anumite produse de bază, sunt mai scumpe decât în Germania. Şi nu comparăm puterea de cumpărare din Germania şi puetrea de cumpărare din România. este ceva ce nu a funcţionat şi sperăm ca prin acest exerciţiu să începem să reaşezăm lucrurile. Nu întotdeuna piaţa echilibrează tot. Am văzut că după 3 crize suprapuse piaţa a fost depăşită şi mecanismul pieţei a fost depăşit. Dar toate aceste măsuri sunt  temporare, până se reaşează lucrurile. Dar nu putem la infinit să ne facem că nu observăm anumite lucruri care sunt evidente”, a declarat marţi seară, la Antena 3, premierul Marcel Ciolacu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare