CFR Călători nu are încă buget

CFR Călători a reparat, de la începutul anului, 10 locomotive electrice, trei locomotive diesel-electrice şi trei automotoare şi a efectuat servicii de modernizare la şapte locomotive şi speră ca în perioada următoare să îi fie aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli, potrivit datelor companiei, remise la solicitarea AGERPRES.

„CFR Călători, în baza acordurilor cadru atribuite conform legislaţiei în vigoare, are încheiate contracte cu societăţi reparatoare de profil pentru reparaţia materialului rulant motor (locomotive şi automotoare). În baza acestor contracte, de la începutul anului 2021 şi până în prezent, au fost reparate: 10 locomotive electrice, trei locomotive diesel-electrice şi trei automotoare. Până la sfârşitul anului 2021, va fi continuat programul de reparaţii. Pentru continuarea programului de reparaţii, CFR Călători, a demarat proceduri de achiziţii servicii de reparaţii, cu contractare estimată începând cu luna august 2021”, au spus reprezentanţii companiei.

În altă ordine de idei, reprezentanţii CFR Călători cred că Bugetul de Venituri şi Cheltuieli va fi aprobat în perioada următoare, deşi acest lucru era susţinut şi în urmă cu o lună.

„CFR Călători face toate demersurile necesare adoptării Bugetului de Venituri şi Cheltuieli. Apreciem că acest buget va fi aprobat în perioada imediat următoare”, au răspuns aceştia la solicitarea AGERPRES.

Prezent în urmă cu o lună la lansarea Trenurilor Soarelui, directorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante, a dat asigurări că faptul că bugetul companiei încă nu a fost aprobat nu afectează lucrările de mentenanţă şi de reparaţie necesare pentru materialul rulant.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare