Cehia îl caută pe agentul GRU ”Nicolae Popa”

Poliţia cehă este în căutarea a doi bărbaţi ruşi, suspectaţi a fi agenţi GRU, responsabili de explozia unui depozit de muniţii din Cehia în 2014. Anunţul a fost făcut în contextul expulzării a 18 diplomaţi ruşi. Agenţii GRU au fost implicaţi inclusiv în tentativa de asasinare cu Noviciok a fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale, în Salisbury, în 2018. Cei doi presupuşi agenţi GRU au folosit mai multe paşapoarte false în misiunile din Europa, inclusiv unul moldovenesc, pe numele „Nicolae Popa”, informează BBC.

Agenţiile europene de spionaj consideră că cei doi agenţi fac parte din Unitatea GRU 29155 a armatei ruse, specializată în sabotaje, acţiuni subversive şi asasinate. „Există o bănuială bine întemeiată cu privire la implicarea unor ofiţeri ai serviciului de informaţii rus GRU, unitatea 29155, în explozia depozitului de muniţii din zona Vrbetice”, (localitate aflată la circa 300 de kilometri sud-est de Praga), a declarat premierul ceh Andrej Babis.

Două persoane au murit în urma exploziei din 16 octombrie 2014 de la depozitul de muniţii din Cehia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare