Ce face Ungaria pentru a amâna pentru anul viitor rambursarea creditelor companiilor

Banca Naţională a Ungariei (MNB) solicită băncilor să aplice amânarea (moratoriu) rambursării creditelor pentru companii până la sfârşitul anului, având în vedere situaţia extraordinară. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, MNB va cere guvernului să impună un moratoriu de plată la rambursarea creditelor pentru companii, se arată într-un comunicat remis, luni, de MNB, transmite agenția maghiară de știri MTI.

MNB a anunţat un moratoriu privind rambursarea creditelor din
cadrul Programului de Credite pentru Creştere (NHP), şi permite
băncilor să restructureze împrumuturile NHP disponibile pentru
întreprinderile mici şi mijlocii.

Potrivit comunicatului, măsurile imediate au ca scop
sprijinirea companiilor aflate în dificultate din cauza epidemiei
de coronavirus, respectiv companiilor care se vor confrunta cu
probleme.

În comunicatul MNB se mai arată că un moratoriu de precauţie
pentru toate creditele corporative va ajuta situaţia de lichidităţi
ale companiilor. Această măsură va putea ajuta firmele la depăşirea
dificultăţilor temporare de plată şi ajută la refacerea cât mai
rapidă a acestora.

Moratoriu privind rambursarea creditelor NHP înseamnă, de
asemenea, că băncile nu trebuie să-şi ramburseze împrumuturile de
refinanţare către MNB.

Această măsură ar putea viza peste 25 000 de companii. Acest
lucru va permite băncilor să îşi extindă scadenţa iniţială pentru
contractele din cadrul NHP. În mod similar, MNB oferă băncilor
posibilitatea de a modifica liber ratele de plată pe perioada de
credit stabilită iniţial. Prin urmare, doar începând de anul viitor
întreprinderile vor trebui să îşi îndeplinească obligaţiile de
plată din acest an, astfel li se oferă o soluţie adecvată pentru
dificultăţile actuale. MNB va pune în curând termenii şi condiţiile
la dispoziţia instituţiilor partenere de creditare, se mai arată în
comunicat.


Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare